Author: Alin Todirica
•duminică, septembrie 05, 2010

My name is... (2008) from dorin moldoveanu on Vimeo.

Author: Alin Todirica
•vineri, septembrie 03, 2010
“Bună seara, şi bine aţi revenit la un nou episod din "Viaţa în 30 de secunde".
În această seară, vă voi arăta cum se prepară visele.
Lumea crede că e un proces foarte simplu şi uşor, dar e un pic mai complicat de atât. După cum puteţi vedea, cheia e o combinaţie foarte delicată de ingrediente complexe...
Mai întâi, punem nişte gânduri la întâmplare , apoi adăugăm câteva amintiri vagi din timpul zilei, amestecate cu nişte amintiri din trecut. ( Se pot face şi porţii pentru 2 persoane ).
Iubire, prietenii, relaţii, şi alte cuvinte care se termină în doi… de "i".
Lucruri văzute şi deasemenea, personale...(nu uitaţi să presăraţi şi ceva sunete,de preferat acorduri de vioară)
Lăsăm la foc mic timp de câteva secunde,după care amestecăm.Eventual,se pot adăuga după preferinţă locuri,spaţii,dimensiuni.”
Bucătarul rotofei adormise cu capul pe masa din bucătărie.Dacă cineva l-ar fi trezit,ar fi făcut un gest de cruzime.
În somn visă că e pe o clădire înaltă,ţinându-se cu o mână de balustradă,iar cu cealaltă sfidând un apus extraordinar.Picioarele îi erau îngheţate şi tremurau de frig şi de încordare.Era la un pas de moarte,iar lacrimile îi curgeau indiferente pe obrazul luminat de soare.Trase aer în piept şi se aruncă în gol,în scurta călătorie spre infinit.
-Până aici e bine,îşi zicea în gând cu fiecare etaj coborât în viteză.
Un bubuit puternic,apoi o linişte morbidă în micul univers citadin.Bucataraşul nostru deshise tâmpla ca floarea primăvară,iar trupul greoi se odihnea liniştit pe asfaltul fierbinte.

“Ce păcat că de ultimele 30 de secunde din viaţă nu o să ne putem aduce aminte niciodat㦔,zise bucătarul trezit din visare.
Author: Alin Todirica
•marți, martie 09, 2010
Stăteam goi în patul care ştia atâtea despre tot ce ne lega.Trupurile transpirate se întâlneau pentru a nu ştiu câta oară.Pusă lângă pielea ei,catifeaua ar fi fost aspră.
Întunericul ne apropia mai mult de fiecare dată.Ea îşi plimba cu eleganţă degetele lungi pe pieptul meu.Simţi pieptul asta domnişoară?E loc de mulţi oameni în el.Am fost pentru mult timp bolnav de suflet.Aş fi fost în stare să-l vând pentru a primi un înger păzitor.Dar în lumea mea,îngerii sunt doar din marmură,şi se odihnesc pe mormintele celor ce-au plecat de mult spre locuri mai bune.
-Te-ai gândit vreodată cum ar fi viaţa dacă am trăi atâta timp cât arde un chibrit?
Întrebarea ei m-a trezit din visare.Am căutat un răspuns raţional,însă n-am găsit nimic.Am căzut apoi în ocna cuvintelor,şi cu un glas scăzut am început să-i răspund:
-A fost odată un băţ de chibrit şi-o fată.Şi singurul lucru pe care-l aveau în comun era focul dragostei.Deşi chibritul o iubea,ea nu-i împărtăşea sentimentele.Şi ştii care au fost ultimele cuvinte ale chibritului?"Iubita mea,eu sunt doar un chibrit cu care ţi-ai aprins ultima ţigară.Şi da,o să ard şi mâine în mintea ta"
-Şi ce vrei să spui cu asta?
-Vreau să spun că acel chibrit a renunţat la propria existenţa pentru a-şi face fericită stăpâna.El şi-a trăit viaţa intens până în ultima clipă.Dacă viaţă mea ar dura atâta timp cât arde un chibrit,aş vrea să fii tu cea care îmi dă foc.
Şi o văd cum zâmbeşte fericită,apoi îşi lipeşte buzele de obrazul meu nebărbierit.
Oare aş muri pentru tine?
Cu siguranţă nu.Dar trăiesc pentru tine...
Author: Alin Todirica
•marți, ianuarie 19, 2010
L-am avut când ţi-am spus un adevăr
Mi-a rămas când te-am minţit
L-am pierdut când am plecat de lângă tine.
Mi-a căzut când mă urcăm în trenul numit Destin.
L-am revăzut strivit de roţile trenului.
A fost înviat de o domnişoară,
într-un tramvai.
(Încă o mai caut,în diferite lumi)
L-am găsit undeva în mine, strâns într-un colţ,
ferindu-se de celelalte gânduri.
Ultimul zâmbet,s-a pierdut printre degetele tale.
Ultimul zâmbet,l-am zâmbit.